BRANDURILE NOASTRE

Primăvara începe cu un vin potrivit pentru Ea


 

Am pășit în cel mai frumos anotimp și ne bucurăm de primele zile de primăvară. În această perioadă, starea noastră interioară începe să se schimbe într-o direcție ceva mai pozitivă. Astfel, și alegerile noastre, în materie de vin, se reorientează și ne trezesc dorința de a ne bucura de arome și note îndrăznețe.

Prima săptămână a lunii martie marchează două zile importante. Ziua în care primăvara începe oficial să își reintre în drepturi și ziua de 8 Martie, cea pe care o dedicăm doamnelor și domnișoarelor din viața noastră. Astfel, aceste ocazii ne dau undă verde în alegerea cadourilor, de orice fel. În cele ce urmează, îți vom recomanda un vin potrivit pentru Ea.

Mirabilis Machina  – Cabernet Sauvignon & Fetească Neagră

Este un vin ce poate fi oferit cu drag mamelor sau soțiilor, datorită notelor mature care completează perfect gusturile fine, conturate în timp. Acesta ne întâmpină cu note de piele, condimente şi tabac, arome fructate de prune uscate şi fructe negre supracoapte, savuros completate de accente mentolate de ciocolată şi cafea. Întregește această variantă de cadou cu o cină gustoasă, pe bază de carne de porc sau vită.

Rosé Verité Demisec

Este alegerea ideală pentru domnișoarele care ne înseninează fiecare zi cu efervescența lor. Vinul demisec și delicat are arome intense de cireșe și căpșune bine coapte. Asortează culorii roz din pahar, ca o foiţă transparentă de ceapă, și o masă delicioasă, pe bază de aperitive, preparate din somon, creveți și salate cu grapefruit.

Oferiți-le aprecierea voastră în fiecare zi, nu doar în această perioadă, celor care vă susțin necondiționat. Vinul bine ales doar completează ceea ce voi simţiţi pentru ele.